„A fost visul meu să joc sferturile de finală la un Grand Slam!” Prima reacție a Simonei Halep după victoria cu Jankovic

  • Publicat:
  • Actualizat:

Jucătoarea de tenis Simona Halep, cap de serie numărul 11, s-a calificat în sferturile de finală la Australian Open, după ce a învins-o în optimi pe Jelena Jankovic (Serbia – locul 8 WTA), scor 6-4, 2-6, 6-0.

Halep va juca în sferturi cu slovaca Dominika Cibulkova (favorita 24), care a eliminat-o pe rusoaica Maria Șarapova, favorita numărul 3, scor 3-6, 6-4, 6-1.

„Visul meu înainte să înceapă anul a fost să ajung în sferturi la un Grand Slam. Sunt foarte fericită, am jucat foarte bine astăzi. În setul trei am jucat cel mai bun tenis al meu. A fost un meci greu, dar vreau să mă bucur și să încerc să joc cât mai bine în runda următoare, va fi foarte dificil. Vreau să fiu fericită pe teren și să dat totul, să mă mișc bine și să fiu relaxată. Este șansa mea și trebuie să lupt pentru ea. Jelena Jankovici a jucat foarte bine în setul doi. Am fost puțin obosită după primul set, nu știu de ce, dar energia mea era la pământ. Apoi, la 5-2, mi-am spus că trebuie să pierd setul și să revin în al treilea. Am fost la baie și apoi am fost pregătită pentru setul trei. Mi-am spus că nu am nimic de pierdut. Este șansa mea să lupt pentru fiecare punct și pentru meci, pentru visul meu”, a declarat Simona Halep.

Halep a precizat că este foarte fericită că va intra în Top 10 WTA, dar acum este interesată doar de meciul din sferturi de la Australian Open. „În Top 10 sunt jucătoare foarte puternice. Luptă pentru fiecare punct și joacă foarte bine până la final. Este greu. Mai multă presiune, vrei tot timpul să câștigi. Nu este ușor, dar vreau să-mi îmbunătățesc jocul”.

Ea a mai spus că deocamdată nu are antrenor, dar probabil că va avea după Australian Open.

Simona crede că a început să joace bine de la turneul de la Madrid, de anul trecut: „Domnul Țiriac mi-a dat un wild card. M-a ajutat mult. Am pierdut în primul tur, dar am jucat vreo trei ore. Am simțit că pot ajunge la un nivel foarte bun în tenis. A urmat Roma, unde am învins-o pe Radwanska, iar înainte de asta credeam că este imposibil s-o înving, deoarece jocul ei este foarte diferit, ciudat. Nu este ușor să joci cu ea. Apoi am căpătat încredere că pot învinge jucătoare de top și pot ajunge sus”.

Halep a menționat că nu-i place să meargă la televiziuni sau să fie în centrul atenției, cum se întâmplă acum: „Românii au făcut lucruri frumoase pentru mine anul trecut. Am fost pe primele pagini. Dar pentru mine nu este o mare plăcere, pentru că obosesc să mă duc la televiziuni. Vreau să fiu concentrată la tenis, pentru că tenisul nu te așteaptă. Trebuie să rămâi concentrat și să lupți pentru fiecare ocazie. Vreau să le mulțumesc românilor pentru că mă sprijină. Am auzit că și acum sunt alături de mine”.

Întrebată din nou dacă faptul că și-a micșorat sânii a ajutat-o, Halep a răspuns: „Da, acum mulți ani m-am operat la sâni. Sunt bucuroasă că am făcut acest lucru. A fost o decizie bună pentru mine”.

Simona Halep a mai spus că nu a discutat cu nimeni despre strategia la meciul cu Jankovici: „Am simțiti că sunt pregătită pentru meciul cu Jankovici deoarece știam că trebuie să alerg mult. Ea lovește puternic. Dar am dorit doar să joc mai agresiv și ceva diferit”.

Întrebată dacă își amintește că Irina Spîrlea a jucat în semifinale la US Open cu Venus Williams, Simona Halep a răspuns că era prea tânără în 1997.

În ceea ce privește meciul din sferturi cu Dominika Cibulkova, Halep a apreciat că acesta va fi extrem de dificil: „Am mai jucat cu ea. Se mișcă tare bine, lovește bine. Trebuie să mă pregătesc să alerg și să mă apăr foarte bine. Trebuie să fiu agresivă și să mă bucur că joc în sferturi pentru prima oară în viața mea. Vreau să fiu fericită pe teren”.

Învinsa sa din optimi, Jelena Jankovic s-a arătat extrem de dezamăgită de evoluția sa din acest joc.

„Sunt foarte dezamagită. A fost greu. Am jucat, m-am luptat, dar nu am jucat cel mai bun tenis al meu. Dacă eram un pic mai inteligentă și mai puțin temătoare, m-aș fi descurcat mai bine”, a spus Jankovic.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cerasela Rogen, traumatizată după vacanța în India: 'Am trecut și pe lângă casa lui Salman Khan și...' 😲
Cerasela Rogen, traumatizată după vacanța în India: 'Am trecut și pe lângă casa lui Salman Khan și...' 😲
OUT! Nemulțumit de ce se întâmplă la Genoa, semnează cu altă echipă
OUT! Nemulțumit de ce se întâmplă la Genoa, semnează cu altă echipă
După Covid-19, un nou virus face ravagii! Spitalele sunt pline. Ce simptome prezintă
După Covid-19, un nou virus face ravagii! Spitalele sunt pline. Ce simptome prezintă
Cum au fost surprinse cele două transferuri de la FCSB la aeroport către Antalya
Cum au fost surprinse cele două transferuri de la FCSB la aeroport către Antalya
Hellas Verona va avea un finanţator român! Concurenţă pentru Dan Şucu în Serie A
Hellas Verona va avea un finanţator român! Concurenţă pentru Dan Şucu în Serie A
BREAKING | Andrei Ivan a plecat de la Universitatea Craiova şi va câştiga un salariu uriaş. Cu ce echipă s-a înţeles
BREAKING | Andrei Ivan a plecat de la Universitatea Craiova şi va câştiga un salariu uriaş. Cu ce echipă s-a…
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au crezut că nu văd bine
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au…
Anunţul trist al zilei, marea noastră campioană şi-a anunţat retragerea din sport
Anunţul trist al zilei, marea noastră campioană şi-a anunţat retragerea din sport
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
Bobotează 2025. Tradiții și obiceiuri. Ce nu ai voie să faci pe 6 ianuarie
Bobotează 2025. Tradiții și obiceiuri. Ce nu ai voie să faci pe 6 ianuarie
Singura FIINȚĂ de pe Pământ SUPERIOARĂ omului!
Singura FIINȚĂ de pe Pământ SUPERIOARĂ omului!
Apariţie senzaţională a femeii de 75 de ani care arată ca o adolescentă. Ce a mâncat în fiecare zi din ultimii 30 de ani
Apariţie senzaţională a femeii de 75 de ani care arată ca o adolescentă. Ce a mâncat în fiecare zi din…
Medicul Vlad Ciurea dezvăluie alimentul nelipsit de pe masa românilor, care ne obosește și ne seacă de energie 😲
Medicul Vlad Ciurea dezvăluie alimentul nelipsit de pe masa românilor, care ne obosește și ne seacă de energie 😲
Călin Georgescu a luat decizia. A refuzat total: Am încredere în Dumnezeu
Călin Georgescu a luat decizia. A refuzat total: Am încredere în Dumnezeu
Greta și logodnicul ei, găsiți morți în vila în care se aflau în vacanță. Polițiștii, șocați de descoperirea făcută
Greta și logodnicul ei, găsiți morți în vila în care se aflau în vacanță. Polițiștii, șocați de descoperirea făcută
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Crin Antonescu îşi suspendă candidatura la prezidenţiale
Crin Antonescu îşi suspendă candidatura la prezidenţiale
2025: Cât timp se suspendă permisul pentru depășire pe linia continuă
2025: Cât timp se suspendă permisul pentru depășire pe linia continuă
Jador, adevărul despre zvonurile că soția lui e gravidă. Ce a ținut să precizeze live pe TikTok
Jador, adevărul despre zvonurile că soția lui e gravidă. Ce a ținut să precizeze live pe TikTok
×